Întrebări frecvente
Care este diferența între modificare și corecție? Cum le operez corect în REGES ONLINE? Pot opera corecții/modificări în istoric pentr suspendări?
Care este diferența între modificare și corecție? Cum le operez corect în REGES ONLINE? Pot opera corecții/modificări în istoric pentr suspendări?
Diferența între Modificare și Corecție
• Modificare contract – se utilizează pentru a adăuga o intrare nouă și distinctă pe baza unui act adițional sau decizie de modificare (ex.: schimbarea funcției, salariului sau tipului de normă). Nu modifică intrarile deja transmise;
• Corecție contract – presupune înlocuirea completă a ultimei intrari existente. Se folosește în cazul unei erori materiale (ex.: valoare greșită introdusă din eroare).
Atenție: Corecțiile și modificările se pot aplica doar asupra ultimei intrari transmise în sistem. Dacă este necesară corectarea unor intrari mai vechi, acestea trebuie accesate din istoricul contractului.
În ceea ce privește corectarea suspendărilor avem două situații distincte și anume:
1. Corectarea unei suspendări active (ultima stare transmisă)
Dacă suspendarea este ultima stare transmisă pentru contract, corecția se poate face din:
Contracte → Suspendare → Corecție suspendare
Această funcționalitate permite:
• modificarea motivului suspendării;
• ajustarea perioadei (data de început și de sfârșit);
• corectarea erorilor materiale introduse inițial.
Important: Opțiunea este disponibilă doar dacă suspendarea nu a fost urmată de o altă stare (ex.: anulare suspendare, reluare activitate, încetare).
2. Corectarea unei suspendări din istoric
Dacă suspendarea nu mai este ultima stare (a fost urmată de reluare, încetare sau altă modificare), aceasta poate fi corectată doar din istoricul contractului prin următorul mechanism:
• Accesați Contracte → Căutare;
• Selectați contractul dorit;
• Din Axa cronologică a contractului , localizați înregistrarea de tip „Suspendare”;
• Apăsați pe „...” (meniul contextual) din dreptul suspendării;
• Selectați „Corecție înregistrare din istoric”.
Această funcționalitate permite corectarea detaliilor suspendării, respectând ordinea cronologică a evenimentelor.
Atenție: Corecțiile din istoric trebuie realizate în ordine și pot fi blocate dacă există înregistrări ulterioare necorectate.
Se pot identifica situații suplimentare, după cum urmează:
• Dacă suspendarea lipsește din istoricul contractului → utilizați opțiunea „Adăugare suspendare în istoric”.
• Dacă primiți mesaje care indică faptul că modificările nu pot fi efectuate înainte de o anumită dată, este posibil ca o înregistrare din istoric să trebuiască radiată complet, prin opțiunea „Radiere înregistrare din istoric” (elimină definitiv intrarea respectivă din Axa cronologică a contractului).